Senatul trebuie să se pronunțe asupra propunerii de începere a urmăririi penale a senatorilor Paul Păcuraru și Codruț Sereș, este concluzia unei scrisori de răspuns a președintelui Senatului, Nicolae Văcăroiu, la solicitarea secretarului de stat în Ministerul Justiției, Gheorghe Mocuța.
Purtătorul de cuvânt al Senatului, Andrei Alexandru, a precizat, miercuri, că acest răspuns vine în urma unei scrisori, semnate de secretarul de stat Gheorghe Mocuța, adresate lui Văcăroiu în 21 ianuarie și în care se solicita punctul de vedere al Senatului cu privire la procedura în vederea începerii urmăririi penale în cazul miniștrilor care sunt și senatori.
"În Legea 115/1999 (legea răspunderii ministeriale – n.r.) se spune că «ministrul Justiției, constatând că sesizarea este întemeiată, va înainta întregul dosar la Comisia juridică a Senatului dacă membrul Guvernului este senator», prin urmare «asupra propunerii de începere a urmăririi penale a celor doi senatori (n.r. Paul Păcuraru și Codruț Sereș) trebuie să se pronunțe Senatul», se arăta, potrivit lui Alexandru, în scrisoarea semnată de Nicolae Văcăroiu.
Andrei Alexandru a precizat că această opinie, bazată pe Legea 115/1999, nu este doar a președintelui Senatului ci și a Biroului Permanent și a Comisiei juridice, care a solicitat DNA, încă din 8 ianuarie, întreaga documentație privindu-l pe senatorul Paul Păcuraru. Potrivit acestuia, până în acest moment, la Senat nu a sosit nici un dosar privindu-i pe cei doi senatori.
Teodor Meleșcanu a transmis, marți, la DNA și DIICOT, actele primite de la Președinție pentru cei opt actuali și foști miniștri, pentru începerea urmăririi penale, demnitarul precizând că-și declină orice responsabilitate în cauză.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro